Sat reședință de comună, situat în partea de sud-vest a județului Sălaj. În 2002, satul Valcău de Jos avea 909 locuitori, 454 de sex masculin, 455 de sex feminin. În întreaga comună locuiau 3.302 cetățeni, 1.694 de sex masculin, 1.608 de sex feminin. Din acesția, 2.909 erau români, 105 maghiari, 287 țigani, 1 slovac. Confesional, aici erau 2.894 ortodocși, 5 romano-catolici, 139 greco-catolici, 92 reformați, 89 baptiști, 72 penticostali, 1 adventist de ziua 7, 1 fără religie, 9 de religie nedeclarată.
Toponimul are la bază un antroponim, obținut dintr-un supranume, format de la apelativul slav volki'i „lup". Apariția în onomasticonul românesc a unor antroponime de genul Lup, Urs a fost posibilă în virtutea tradiției, „în onomastica veche românească, numele Ursu și Lupu nu sunt deci nume porecle, ci nume de botez acordate după un alt ritual decât cel creștin" (Trebici, Ghinoiu 1986:218). Aceste practici de inspirație magică - alegerea nașului din drum, scoaterea copilului pe fereastră, "părăsirea" lui în mijlocul drumului, obligația primei persoane (bărbat, femeie, copil) care trece pe drum să-l boteze, sunt mult mai numeroase și complicate (vezi Trebici, Ghinoiu 1986:215-222; S. FI. Marian, Nașterea, 1995; 141-144). Ele se practicau în situații în care părinților le mureau mai multi copii sau în care nou născutul era bolnav, în speranța că odată cu schimbarea numelui spiritele rele nu-l vor mai găsi să-și exercite asupra nou-născutului influența lor malefică. Revenind la toponimul Valcău de Jos, vedem că acesta apare precedat de apelativele latinești villa „gospodărie mică la țară", terra "pamânt", castrum "loc întarit, cetate", possessio "proprietate, avere", iar la 1342 iobagiones hungari et olaci "iobagi unguri și români", pentru ca mai târziu să apară determinantul magyar "unguresc", spre deosebire de Valcău de Sus care era toponimia românească, alături de cele două oiconime sălăjene, formate de la tema volkii "lup".