Valea Someșului, unde este așezat satul Rus, respectiv în sectorul dintre localitățile Căpâlna și Jibou, a fost prea puțin cercetată, exceptând investigațiile lui I. Ferenczi și N. Gudea pentru clarificarea limesului roman din zonă. Această regiune a prezentat condiții prielnice de locuire din cele mai vechi timpuri. În urma unei periegheze, la care au participat specialiști de la Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău, s-a constatat o concentrare esențială de locuire în acest spațiu.
În grădinile ultimelor case din Rus (nr. 104 – 108) dinspre Buzaș, pe terasa pleistocenă a Someșului, din locul numit “Șesul lui Măican”, au fost colectate cu această ocazie fragmente de ceramică preistorică atipice și fragmente prefeudale. Pe teritoriul actual al satului a fost identificată o așezare din neoliticul superior sau bronz. Din perioada hallstatului timpuriu (Ha1) datează un depozit de bronz, descoperit în condiții necunoscute, probabil în anul 1864. Din acest depozit, în colecția Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, au intrat două celturi (dintre care unul cu gura concavă și fără toartă și altul cu decor unghiular având lungimea de 12 cm, respectiv 13 cm), o psalie, o faleră cu tortițe cu diametrul de 5,4 cm., un inel cu diametrul de 4,9 cm, unul fragmentar din bară de secțiune triunghiulară și un fragment dintr-un ac cu gâtul umflat, lung de 6 cm. Probabil tot din acest tezaur să fi ajuns două psalii în muzeele de la Viena și Mainz. De asemenea, aparține acestui tezaur un topor de bronz cu lungimea de 14,6 cm și lățimea tăișului de 4,4 cm, din fosta colecție a gimnaziului din Reghin. Astfel tezaurul s-a împrăștiat și aparține mai multor colecții muzeale. Decei așează acest tezaur alături de cele de la Gușterița, Bunderf, Kaszapuzta… Descoperirea, cu ocazia perieghezei amintite, în hotarul satului a unor fragmente ceramice preistorice și prefeudale dovedește continuitatea de locuire a acestui teritoriu.
În epoca romană, regiunea făcea parte din provincia Dacia, aflându-se în zona sistemului apărării romane, respectiv sectorul dintre castrele Tihău și Cășei. I. Ferenczi a descris limesul roman între Tihău și Ileanda, subliniind că principalele turnuri sunt plasate pe înălțimile din stânga râului, dar se pot semnala câteva obiective, mai mult sau mai puțin sigure, și în dreapta Someșului. Noutăți referitoare la limesul roman, în zona localității noastre, va aduce și cercetarea următorului sector al sistemului de nord al apărării Daciei romane, situat la est de localitatea Ileanda.
Vechimea așezării omenești de pe teritoriul actual al satului o putem căuta și în toponimie și hidronimie. Astfel, toponimul “Părăul Cetății”, care coboară spre Someș din regiunea deluroasă Șimișna-Gârbou, respectiv la vest de Dealul Runcului, este numele unui loc unde oamenii știu din moși strămoși că a existat, cândva, o cetate. Vechimea acestor cetăți, care se păstrează în toponimia locală, este greu de stabilit. “Vârsta” unora dintre ele este foarte mare, datând din timpuri preistorice, a altora din vremea daco-romană sau din zorii Evului Mediu. Într-o listă întocmită de Mircea Rusu sunt consemnate multe localități unde ar fi existat cetăți feudale timpurii. Printre acestea, aflate în zona Someșului unit sălăjean, se numără localitățile Dobrocina, Rus, Șimișna; toate trei situate în stânga râului, care este una din zonele cu cele mai multe urme de locuire.