Nușfalău – în limba maghiară Szilágynagyfalu – este așezat în vestul județului Sălaj, pe cursul superior al Barcăului – râul aparținător bazinului hidrografic al Tisei – la o răscruce de drumuri importante, la o altitudine de 215 metri deasupra nivelului mării. Are o suprafață de 3670 hectare, iar numărul populației – conform datelor ultimului recensământ al populației din 1992 – era 3365 de locuitori, ocupând locul al treilea dintre așezările rurale ale județului. Este locuit în mare parte de maghiari și de religie reformată. Din anul 1968 este centrul administrativ al comunei formate din patru sate: Nușfalău, Boghiș, Bozieș și Birghez. Înaintea descălecării maghiarilor, pe teritoriul așezării trăiau avari și slavi. Prezența lor este dovedită prin necropolele tumulare (kurgani) din raza satului și prin numeroase denumiri de râuri și de așezări: Crasna, Bistra, Cozniciu și altele.
După descălecarea lor, maghiarii s-au așezat și în această regiune. În secolul al XI-lea, bazinul superior al Barcăului aparținea teritoriului de pășunat din timpul verii al neamului (familiei) Napkor-Meszte și Csolt-Vata. Nușfalău este una dintre cele mai timpurii așezări din perioada dinastiei regale Árpád. Prim atestare documentară a așezării datează din 1213 și apare sub denumirea de Villa Nog în Váradi Regestrum (Registrul din Oradea). Ca posesiune regală, în 1249 Béla al IV-lea o dăruiește pentru meritele sale vornicului (judelui domnesc) Pál din neamul Geregye. După năvălirea tătarilor din 1241 și după distrugerea cetății de la Crasna, localitatea devine parte componentă a posesiunii (domeniului) format în jurul cetății Valcău până în mijlocul secolului al XIV-lea. În această perioadă o mare parte din acest domeniu, împreună cu cetatea Valcău și Zăuan, ajunge în posesia lui Dancs, comite al comitatului (județului) Crasna. Mai târziu, în 1372 devine posesiunea janitorului (ușerului) regal Gönyüi János, apoi fiicei acestuia, Anna, care a devenit soția lui Losonci Dénes, și astfel localitatea intră în posesia familiei Bánffy. Așa devine mai târziu Nușfalău centrul uriașei posesiuni al familiei Bánffy, care ocupă în decursul mai multor secole în spațiul între Muntele șes (Munții Plopișului) și Munții Meseș.