Locuirea acestor meleaguri încă din cele mai vechi timpuri este susținută de valoroasele descoperiri arheologice de pe teritoriul comunei. Prima atestare documentară a centrului de comună datează din anul 1333, când așezarea de la acea vreme era cunoscută sub numele de sacerdos de Hidalmas. Cu excepția satului Păduriș, care este atestat documentar doar din anul 1956, toate celelalte așezări au fost atestate documentar în intervalul cuprins între secolul al XIV-lea și al XV-lea (Baica-1396, Miluani-1461, Racâș-1350, Sânpetru Almașului-1350, Stupini-1366 și Trestia-1336).
Comuna Hida concentrează pe teritoriul său urme arheologice și istorice din toate epocile. Condițiile oferite de Valea Almașului, respectiv izvoare, suprafețe favorabile practicării agriculturii, căi de acces, etc. a făcut ca regiunea să fie locuită încă din Neolitic. Prezența populației neolitice este demonstrată de două topoare din piatră șlefuită descoperite în Sânpetru Almașului. Epoca bronzului este atestată printr-o spadă cu mâner ornamentat, descoperită în împrejurimile satului Hida și păstrată într-o colecție particulară. În anul 1903 s-a identificat pe dealul nordic al localității Hida un depozit de obiecte din bronz păstrate într-un vas ceramic din aceeași perioadă. Depozitul este compus din vârfuri de lance, fragmente dintr-o spadă cu peduncul, seceri și mânerul unui cuțit.
În timpul stăpânirii romane așezările prosperă datorită vecinătății cu drumul care leagă Napoca de Porolissum (actual localitatea Moigrad).
Repertoriul arheologic al României păstrat în manuscris la Institutul de Arheologie și Istorie al Artei evidențiază traseul drumului roman care trecea probabil prin Hida - Jernău - Poarta Sălajului. Teritoriul locuit al Văii Almașului era parte integrantă a Daciei Porolissensis, provincie organizată de împăratul roman Hadrian și reorganizată, după războaiele marcomanice (din anii 168- 169 d.Hr.), de Marcus Aurelius. Pentru supravegherea graniței de nord a provinciei, trasată în lungul Culmei Meseșului, s-au înălțat Castrele de la Moigrad, Buciumi, Românași, Romita și Tihău. La adăpostul acestora s-au dezvoltat așezările civice din zona Hida- Sînpetru Almașului- Dragu.
Despre populația romanizată rămasă după părăsirea Daciei de către împăratul Aurelian se cunosc informații tot mai sărace. Organizați în obști sătești și conduși de cnezi locali, locuitorii Văii Almașului cultivă ogoarele și cresc animale. Fiecare vale reprezintă o unitate administrativă și politică sub conducerea unui cneaz sau voievod local. Anonimus în Gesta Hungarorum afirmă că maghiarii au găsit la venirea lor în Transilvania, o populație băștinașă organizată în trei formațiuni politice prestatale conduse de Menumorut, Glad și Gelu. Zona Hida a fost integrată Ducatului lui Gelu. Anonimus relatează o bătălie purtată de Gelu Românul cu o căpetenie maghiară Tuhutum, pe râul Almaș. Șanțurile lui Gelu de pe Dealul Gras, au fost amenajate cu acest prilej. Gelu a fost ucis iar populația autohtonăa jurat credință lui Tuhutum la Așchileu.
Primele atestări documentare ale satelor comunei Hida arată astfel:

• Satul Hida este atestat documentar din anul 1333 în registrul de dijme papale întocmit între 1332 - 1337 de cei care colectau dările datorate papei de popuilația catolică din Regatul Ungariei. Dijmele erau percepute pe dioceze iar Hida figura ca centru religios catolic.Cu acest prilej este pomenit un sacerdos de Hydalmas. Așezarea este numită în documente, de-a lungul secolelor: Hydalmas (1333), Hidalmas(1587-1589), Hida(1730), Hidalmas (1750), Hida (1854).
• Satul Trestia este al doilea atestat documentar, din anul 1336 . Este denumit în documente Komlos Ujfalu.
• Satele Sînpetru Almașului (Szent Peter) și Racîș (Almasrakos, Rakoș), sunt menționate pentru prima dată în documentele din anul 1350. Satul Sînpetru Almașului a fost întemeiat inițial pe CORBU. Cauzele care au dus la mutarea sa în actuala vatră nu se cunosc cu certitudine.
• Satul Baica este atestat în anul 1396 și este menționat constant în documente cu numele de Banika (anul 1396), Bynyka (anul 1600), Bayka (anul 1733), Banika (anul 1750), Baika (anul 1850), Baica (anul 1854).
• Satul Miluani este menționat în documente datând din 1461 care amintește de census quinquagesimalis de Miluan. Ca și restul localităților și satul Miluani este atestat cu denumiri diferite de-a lungul timpului: Nyilvan (1733), Milvan (1760-1762), Milvany (1854).
• Satul Stupini (Fuzeș), de dată mai recentă este menționat constant în special în recensămintele organizate de statul austriac. După transformarea Imperiului habsburgic în Imperiul dualist austro-ungar, localitatea Stupini primește în documentele maghiare ale vremii numele de Mezosolymos.
• Localitatea Păduriș, fost cătun, s-a transformat în sat ca urmare a redistribuirii teritoriale realizată în 1956.