Comună membră ACoR din 26.08.2005
Prin HCL nr. 30 din 26.08.2005 comuna Hereclean a devenit membru al Asociației Comunelor din România
Descrierea comunei
Așezările umane ale comunei Hereclean și ale satelor aparținătoare sunt atestate documentar încă din perioada Evului Mediu a Transilvaniei, într-un context istoric și politic în care această regiune era sub ocupație maghiară și inclusă sistematic după a doua jumătate a secolului al XI-lea în Regatul Ungariei, sub forma unui Voievodat autonom. Prima mențiune documentară a acestei comune datează de acum șase secole, mai precis anul 1415, atunci când apare sub numele de Harakyan, denumirile satului derivând ulterior în Haroklan, Harakláy și Harekyan, până la denumirea pe care o cunoaștem astăzi și care a fost atribuită în 1966.
Dacă atestarea documentară a satului reședință de comună și a satului Guruslău (atestat în 1441 sub numele de Gorozla) au o vechime istorică din secolul al XV-lea, celelalte patru sate aparținătoare sunt datate încă din secolul al XIV-lea, respectiv anii 1323 (Badon – atestat ca Baldun), 1349 (Bocșița – atestat ca Baxa), 1345 (Dioșod – atestat ca poss.Od.) și anul 1383 (Panic– atestat ca Panyit).
Comuna Hereclean este așezată în partea centrală a județului Sălaj: altitudine - 665 m, longitudine - 470 grade si latitudine - 230 grade, in apropierea municipiului Zalău la 10 km de acesta, la ramificația șoselei ce vine din orașul Zalău spre Șimleu-Silvaniei și spre Satu Mare.
Trăsătura generală a reliefului este constituita din dealuri accidentate si vii adânci la deal si largi spre șes. Clima este determinata de așezarea geografica: veri călduroase si ierni destul de blânde.
Comuna este cunoscuta atât prin faptul ca aici a avut loc bătălia din 3 august 1601, dintre Mihai Viteazul si Sigismund Bathory, cat si datorita faptului ca aici s-a născut savantul lingvist Vasile Breban.
Comuna Hereclean are în componență următoarele localități: Hereclean - sat reședință de comună, situat la o distanță de 10 km față de municipiul Zalău, Badon, Bocșița, Dioșod, Guruslău și Panic. Populația totală a celor șase sate se ridică la 3762 locuitori, valoare înregistrată la recensământul din 2002. Din punct de vedere etnic, populația prezintă următoarea structură: 38,03% români, 61,16 maghiari și 0,81% romi.
Nu are o stemă aprobată prin H.G. |
Francisc DOBRAI
PRIMARUL COMUNEI
Date de contact:
Website: primariahereclean.ro
E-mail: primariahereclean@yahoo.com
Telefon: +40 260 629 480